Inscriere constructie noua

Cadastru si intabulare constructie noua

Inscrierea unei constructii noi in cartea funciara

Realizam documentatia cadastrala pentru inscrierea unei constructii noi in cartea funciara, in Bucuresti si Ilfov. Verificam actele, efectuam masuratorile si intocmim documentatia pentru depunerea la OCPI. Lucrarea se stabileste in functie de situatia terenului, a constructiei si a documentelor disponibile.

Pentru o oferta, comunicati-ne localitatea, suprafata constructiei si actele de construire si receptionare pe care le aveti. Solicitati o oferta pentru inscrierea constructiei.

In situatia in care sunteti proprietarul unui teren (imobil), trebuie sa aveti in vedere ca orice constructie noua (dupa anul 2001) pe care doriti sa o edificati va trebui inscrisa (intabulata) in Cartea Funciara (procesul de actualizare a imobilului). Pana la momentul inscrierii, din punct de vedere juridic, constructia nu exista.

Intabularea unei case noi se face in baza Autorizatiei de Construire, a Procesului-Verbal de receptie la terminarea lucrarilor, precum si a unui Certificat de edificare emis de catre primarie.

Primul pas in vederea intabularii constructiei consta in realizarea masuratorilor cadastrale si in depunerea unui dosar la primaria care a eliberat Autorizatia de Construire, in scopul obtinerii Certificatului de edificare (document solicitat de catre OCPI, pe baza caruia se face inscrierea). Acest certificat atesta faptul ca la baza construirii a stat o autorizatie de construire valabila si ca exista Proces-Verbal de receptie la terminarea lucrarilor.

Acte necesare pentru obtinerea Certificatului de edificare pentru constructiile noi

In functie de primarie, pentru emiterea Certificatului de edificare al constructiei se solicita de cele mai multe ori urmatoarele documente:

  • CI proprietari
  • Acte de proprietate pentru teren (in copie)
  • Extras de Carte Funciara pentru informare (in copie)
  • Autorizatia de construire (in copie)
  • Procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor
  • Masuratorile cadastrale (plan de amplasament si delimitare + relevee interioare).
 

Acte necesare intabulare constructie noua in Cartea Funciara

Constructiile noi se intabuleaza in cartea funciara in baza urmatoarelor acte:

  • C.I. proprietari, in copie;
  • Acte de proprietate pentru teren, in copie;
  • Plan de amplasament anterior avizat, in copie;
  • Extras de carte funciara, nu mai vechi de 30 zile;
  • Autorizatie de constructie, in original sau copie legalizata;
  • Planurile autorizatiei de construire vizate spre neschimbare (de primarie);
  • Proces-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, in original sau copie legalizata;
  • Certificat de atestare a edificarii constructiei, in original sau copie legalizata;
  • Certificat fiscal cu valoarea de impozitare a constructiei  – nu mai vechi de 30 zile;
  • Acte de identitate proprietari, in copie;
  • Asigurare obligatorie PAD.

Cand se face intabularea unei locuinte?

Prima inscriere in cartea funciara se realizeaza atat in cazul caselor, cat si in cazul apartamentelor (unitatilor individuale) in urmatoarele situatii:

  • atunci cand constructia, casa sau apartamentul nu este inca inregistrat in cartea funciara;
  • cand se edifica o noua constructie pe un teren fara numar cadastral;
  • casa veche pentru care nu au fost facute demersurile necesare pentru cadastru si intabulare.

Pentru a inregistra o noua constructie in cartea funciara, edificata dupa anul 2001, este necesar ca edificarea constructiei sa fie facuta in baza unei autorizatii de construire, sa aiba proces-verbal de receptie la finalizarea lucrarilor si certificat de edificare.

De retinut este faptul ca pentru eliberarea receptiei, pe langa celelalte acte, trebuie sa aveti si certificatul energetic al cladirii.

Intabulare constructie veche, fara autorizatie de construire

Conform legii, constructiile vechi edificate fara autorizatie de construire inainte de 1 august 2001 se pot intabula in baza Certificatului Fiscal emis de catre primarie si a documentatiei cadastrale intocmite in acest sens. Aici se incadreaza majoritatea constructiilor vechi situate pe terenuri care nu au numar cadastral atribuit si care se intabuleaza in baza unei documentatii cadastrale de prima inregistrare. Serviciile de prima inregistrare cu codurile 2.1.1-2.1.4 sunt scutite de tarife OCPI; onorariul pentru documentatia cadastrala se achita separat.

Pret cadastru constructie noua

Onorariul pentru documentatia de inscriere a unei constructii noi in Bucuresti si Ilfov este de 1800 lei, pentru constructia cu un singur nivel, conform listei de preturi. Pentru fiecare nivel suplimentar se adauga 200 lei.

Releveele interioare pentru constructii cu suprafata construita desfasurata de pana la 250 mp sunt optionale si au un onorariu suplimentar de 500 lei. Tarifele OCPI se achita separat, cand sunt aplicabile. Oferta se confirma dupa verificarea actelor, a suprafetei si a operatiunii necesare.

Solicitati oferta pentru casa sau constructia dumneavoastra.

Certificatul energetic

Certificatul energetic, ce este si cand avem nevoie de el

pret cadastru casa, cadastru casa bucuresti

Certificatul de edificare al constructiilor

Vezi aici cum se obtine certificatul de edificare

Prima inscriere casa veche

Regulamentul privind inregistrarea imobilelor vechi, fara acte de proprietate s-a modificat incepand cu anul 2020; documentatia cadastrala pentru inscrierea constructiilor realizate fara acte de proprietate se realizeaza de catre inginerul geodez, cadastrist cu mentionarea numarului de niveluri, suprafetei construite la sol si suprafetei desfasurate, iar intabularea se face in baza certificatului de edificare a constructiei ori certificatului de atestare fiscala dupa caz.

Se poate face prima inscriere pentru un imobil vechi construit inainte de anul 2000, in baza certificatului fiscal de la directia de taxe si impozite si a masuratorilor cadastrale.

Constructiile edificate dupa anul 2001 se inregistreaza in baza masuratorilor cadastrale si a certificatului de edificare eliberat de primaria pe raza careia este situat imobilul.

intabulare constructii fara autorizatie

Intabulare constructie fara autorizatie

Vezi aici articolul complet despre inregistrarea constructiilor fara acte de proprietate

Intrebari uzuale cu privire la cadastru si intabulare constructii noi

Ce inseamna cadastru la o casa?

Cadastrul la o casa este o operatiune tehnica prin care se masoara terenul, limitele exterioare ale casei, dimensiunile interioare, iar prelucrarea acestora rezulta in crearea Planului de Amplasament si Delimitare (PAD) al imobilului, precum si in realizarea releveelor cu suprafetele utile interioare. Intabularea reprezinta operatiunea ulterioara de inregistrare a dreptului de proprietate in cartea funciara, pe baza documentatiei cadastrale anterior intocmite; desi intabularea nu este obligatorie, nu veti putea efectua operatiuni privind dreptul de proprietate (vanzare, inchiriere, grevare etc.) pana cand aceasta nu este realizata.

Pot intabula constructia noua fara releveele interioare?

Da, puteti inregistra noua constructie fara a realiza releveele interioare, ceea ce va reduce costurile initiale, deoarece nu veti avea costurile asociate cu releveele. Totusi, diferenta de cost este mica, iar o actualizare ulterioara a documentatiei cadastrale va implica remasurarea terenului si realizarea releveelor, fapt ce va conduce la costuri mult mai mari.

Cat dureaza prelucrarea datelor cadastrale la o constructie noua

Durata de prelucrare a masuratorilor si de intocmire a dosarului cadastral in regim normal variaza in functie de complexitatea si dimensiunea casei sau a constructiei, fiind de aproximativ 3-14 zile lucratoare.

Termenul de avizare a documentatiei de catre Oficiul de Cadastru – OCPI

Termenul de solutionare OCPI se stabileste dupa codul serviciului si regimul ales. Prima inregistrare si inscrierea unei constructii pe un teren deja inscris in cartea funciara sunt operatiuni diferite; nu folosim un singur termen pentru toate dosarele.

La pregatirea cererii confirmam separat termenul normal si, daca este disponibil pentru serviciul respectiv, termenul de urgenta, conform tabelului oficial al termenelor ANCPI. Timpul pentru obtinerea actelor, masuratori si intocmirea documentatiei se adauga separat. Eventualele solicitari de completare pot prelungi durata totala.

Taxe OCPI prima inregistrare casa, constructie noua

Serviciile de prima inregistrare (codurile 2.1.1-2.1.4) sunt scutite de tarife OCPI din 7 aprilie 2025, conform art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordinul ANCPI nr. 16/2019. Scutirea nu include onorariul pentru masuratori si intocmirea documentatiei cadastrale. Alte operatiuni solicitate se tarifeaza separat, dupa caz.

Daca terenul este deja inscris in cartea funciara si operatiunea se incadreaza la codul 2.6.1 (inscriere constructii), tariful normal este de 60 lei/constructie plus 0,05% din valoarea de impozitare. Pentru operatiunile supuse Legii nr. 207/2025 se aplica serviciile specifice: de exemplu, codul 2.10.6 pentru receptia si inscrierea unei locuinte individuale finalizate are tarif de 0,05% din valoarea de impozitare.

Incadrarea se stabileste dupa verificarea actelor. Consultati tarifele oficiale ANCPI. Scutirea primei inregistrari nu se aplica automat oricarei inscrieri de constructii.

Ce documente primesc dupa ce se face prima inscriere a unui imobil

Dupa incheierea procesului de prima inregistrare, veti primi incheierea de intabulare, un extras de carte funciara pentru informare, planul de amplasament si delimitare al casei (PAD), precum si releveele interioare (dupa caz), avizate de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara.

Realizam documentatii pentru inscrierea constructiilor noi in Bucuresti si Ilfov, inclusiv Chiajna, Buftea, Bragadiru, Chitila, Otopeni, Voluntari si Pantelimon. Pentru programarea masuratorilor, comunicati-ne adresa, suprafata si documentele disponibile.

Solicitati o oferta pentru inscrierea constructiei.

Evaluată la 5 din 5
Procesul de cadastru si intabulare implica si putina birocratie in vederea obtinerii actelor necesare inscrierii; este normal sa nu cunoasteti toti pasii, asa ca va stau la dispozitie pentru eventualele intrebari.